>>> Cornel Chiriac Homepage>>> Cronologie

Cornel Chiriac - Notă biografică

Cornel ChiriacCornel Chiriac (8 mai 1941* - 4 martie 1975, München, Germania) - realizator de emisiuni radio, jurnalist de origine română

Cel mai cunoscut comentator de radio în genurile pop, rock, jazz al anilor '60; iniţiază şi susţine emisiunea Metronom la postul naţional de radio, în colaborare cu Geo Limbăşanu; în epocă emisiunea are un număr foarte mare de ascultători, datorită calităţii deosebite a prezentării şi informaţiilor la zi dintr-un gen neagreat de oficialităţi.

Chiriac scrie în presă, se implică în organizarea şi mediatizarea Festivalului Naţional de Jazz de la Ploieşti. Are un rol determinat în lansarea naţională a grupului Phoenix. În 1969 părăseşte ţara, reluînd emisiunea Metronom şi alte rubrici de specialitate (topuri) la postul de radio Europa Liberă din München.

La 4 martie 1975 este înjunghiat lîngă maşina sa, într-o parcare din München. La 24 februarie 1995, la Ploieşti, se inaugurează Clubul de Jazz "Cornel Chiriac".


*Data naşterii lui Cornel Chiriac poate fi 8 mai 1941 sau 9 mai 1942.

--
Informaţii culese din Dicţionar rock, pop, folk, de Daniela Caraman Fotea, Cristian Nicolau, Humanitas, Bucureşti, 1999.


cronologie | articole | publicaţii

audio-video | galerie foto

fan club | links | caută | contact

Copyright, 2001-2021, Cornel Chiriac org.